Principalele afecțiuni respiratorii care au drept cauză aerul poluat

Când respirăm aer poluat, particulele nocive pătrund adânc în plămâni provocând leziuni la care nici nu ne-am gândi în mod normal. Pe acest fond se poate declanșa astmul, pot fi agravate afecțiuni respiratorii deja existente sau poate fi accelerată evoluția unor boli cronice, inclusiv cancerul pulmonar, bronșita și emfizemul.

Poluanții cu cel mai mare impact asupra sănătății includ PM (particule în suspensie), ozon, oxizi de azot, dioxid de sulf și monoxid de carbon.

 

Care sunt simptomele respiratorii apărute în urma expunerii la aerul poluat?

Cele mai frecvente simptome ale tractului respirator superior raportate după expunerea la aerul poluat includ rinita non-alergică, eritemul mucoasei nazale, sinuzita, congestia nazală, secreția nasului, strănutul, gâtul uscat, tusea productivă și uscată, respirația șuierătoare și dispneea. În plus, particulele care pătrund în epiteliul alveolar pot iniția inflamația, agravând afecțiunile pulmonare preexistente și manifestările astmului.

 

Poluarea aerului, astmul și alergiile.

Simptomele astmului pot apărea sau se pot agrava în momentul în care calitatea aerului se deteriorează, mai ales atunci când persoana se află în prezența acarienilor de praf, animalelor de companie, fumului (provenit în principal din tutun și coșurile de fum), polenului și produselor chimice inhalabile.

Conform statisticilor la nivel mondial, din ce în ce mai mulți oameni dezvoltă alergii la acarienii de praf, acesta fiind un factor major de risc pentru astmul bronșic. Cerecetările arată că expunerea la niveluri ridicate ale acestor alergeni în perioada primelor două-trei luni de viață ale bebelușului determină o creștere de trei ori a riscului ca un copil să dezvolte astm până la vârsta de șapte ani.

Manifestările alergiilor la praf sunt similare cu alergiile la polen și la animale de companie și includ tuse, congestie, strănut, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație.

 

Poluarea aerului interior și simptomele respiratorii

Poluarea aerului din interiorul clădirilor cu niveluri ridicate de PM2.5 (particule în suspensie cu dimensiuni de până la 2,5 microni) și poluanți gazoși – dioxid de carbon, compuși organici volatili – pot duce la iritarea și infecția căilor respiratorii superioare. Simptomele rinitei non-alergice sunt declanșate de  expunerea la particule cum ar fi praful, solvenții de curățare, mirosurile puternice și sunt exacerbate de schimbările de temperatură și umiditate.

Purificatoarele de aer reprezintă o soluție eficientă și sigură, ajutând persoanele care se confruntă cu probleme respiratorii sau cu alergii să trăiască în fiecare zi mai bine. Purificatoarele de aer de la Blueair, dotate cu tehnologia HEPASilent™ captează particule cu dimensiuni de până la 0,1 microni, cum ar fi virusurile, bacteriile și microplasticele, eliminând în același timp particule mai mari, ca de exemplu praful, polenul, fumul și părul animalelor de companie.

Calitatea aerului afectează pe toată lumea, însă copiii, vârstnicii, persoanele cu afecțiuni preexistente sunt categoriile cele mai expuse riscului. Copiii sunt deosebit de vulnerabili deoarece mecanismele lor de apărare imunitară sunt încă în curs de dezvoltare și au o rată de respirație mai rapidă, inhalând mai mult aer decât adulții per unitate de greutate corporală, deci, o cantitate mai mare de poluanți atmosferici. Persoanele în vârstă pot fi expuse riscului datorită funcției pulmonare reduse care apare odată cu îmbătrânirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *