Petrecem în jur de 90% din timpul nostru în spații închise, cel mai adesea în propria locuință. Și, deși pare greu de crezut, aerul pe care-l respirăm în dormitor sau în sufragerie poate să fie chiar și de 5 ori mai poluat decât aerul de afară. Acest fapt conduce la efecte nocive asupra sănătății și afectează în special grupurile vulnerabile – copiii, vârstnicii, precum și persoanele cu boli cronice (astmul, spre exemplu). Dar există și o veste bună. Prin acțiuni corecte zilnice, poluarea poate fi limitată, astfel încât să ne bucurăm de un aer curat și sănătos.
- Aerisește regulat casa.
Primul pas este sa aerisești. E cel mai simplu si la îndemână mod de a îndepărta particulele poluante din spațiul în care locuiești. Îți recomandăm aerisirea timp de aproximativ zece minute dimineața și seara ca să reîmprospătezi regulat aerul din casă. Este deosebit de important să faci acest lucru și iarna, când umiditatea este ridicată, oricât de tentant ar fi să ții toate ferestrele bine închise. Dacă locuiești într-o zonă cu trafic intens, păstrează ferestrele închise în orele de vârf, iar dacă suferi de alergii, nu le deschide dimineața, atunci când nivelul polenului este cel mai ridicat.
- Elimină umezeala excesivă.
Nivelurile ridicate de umiditate pot provoca probleme respiratorii și pot oferi un teren de reproducere propice pentru sporii de mucegai, acarienii de praf, moliile de haine și altele. Dacă tu sau cineva din familia ta are astm, alergii sau un sistem imunitar slăbit, trebuie să aveți o grijă deosebită pentru controlul umidității din casă. Iată câteva recomandări care sperăm să îți fie de ajutor:
- Menține un nivel de umiditate între 40% și 60% și o temperatură între 18°C și 22 °C.
- Aerisește în timpul și după activitățile care produc multă umiditate (baie, duș, uscat rufe, gătit etc).
- Pornește hota de bucătărie și ventilatoarele în timpul și după ce gătești pentru a curăța aerul de ulei și alte ingrediente care s-au evaporat.
- Usucă rufele afară sau într-o cameră bine ventilată.
- Folosește un dezumidificator; acest dispozitiv va extrage efectiv umezeala din aer, eliminând poluanții precum acarienii și mucegaiul.
- Folosește produse cât mai puțin poluante.
Poluanții pe care îi ai în casă pot proveni din materiale și produse pentru construcții (vopsea, lac), mobilier (panouri, lipici), produse de curățare, deodorante, parfumuri interioare, lumânări, insecticide, articole de toaletă, produse cosmetice, parfumuri etc. Pe parcursul utilizării lor, acestea pot emite compuși organici volatili (COV) care vor polua aerul din interiorul casei. Ca alternativă, îți recomandăm să iei în considerare folosirea ingredientelor naturale precum bicarbonatul de sodiu, oțetul alb și zeama de lămâie.
- Aspiră frecvent, mai ales dacă ai animale de companie.
Covoarele pot adăposti alergeni, deci este important să le aspiri des – cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână – cu un aspirator echipat cu un filtru HEPA, care reține cele mai fine particulele de praf. Dacă suferi de alergii e o idee bună să înlocuiești covoarele cu pardoseli, care vor fi și mult mai ușor de curățat.
- Utilizează purificatoare de aer.
Purificatoarele de aer fac posibilă eliminarea a 99,97% dintre particulele poluante din aer, cu condiția să fie potrivite dimensiunilor camerei. Cele prevăzute cu tehnologia HEPASilent reușesc să capteze particule de până la 0,1 microni (adică de 30 de ori mai mici decât un fir de păr uman), într-un timp record datorită sistemelor de filtrare de înaltă performanță și să purifice până la 99% dintre germeni.


